rocettan
Old English
Etymology
From Proto-Germanic *rukatjaną, from Proto-Indo-European *h₁rewg-.
Pronunciation
- IPA(key): /ˈro.t͡ʃet.tɑn/
Verb
roċettan
- to belch, burp
Conjugation
Conjugation of roċettan (weak class 1)
infinitive | roċettan | tō roċettenne |
---|---|---|
indicative | present | past |
1st-person singular | roċette | roċette |
2nd-person singular | roċetest | roċettest |
3rd-person singular | roċeteþ | roċette |
plural | roċettaþ | roċetton |
subjunctive | present | past |
singular | roċette | roċette |
plural | roċetten | roċetten |
imperative | ||
singular | roċete | |
plural | roċettaþ | |
participle | present | past |
roċettende | roċeted |