picni
Romanian
Etymology
Unknown.
Verb
a picni (third-person singular present picnește, past participle picnit) 4th conj.
- to hit, to aim
Conjugation
conjugation of picni (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive | a picni | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | picnind | ||||||
past participle | picnit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | picnesc | picnești | picnește | picnim | picniți | picnesc | |
imperfect | picneam | picneai | picnea | picneam | picneați | picneau | |
simple perfect | picnii | picniși | picni | picnirăm | picnirăți | picniră | |
pluperfect | picnisem | picniseși | picnise | picniserăm | picniserăți | picniseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să picnesc | să picnești | să picnească | să picnim | să picniți | să picnească | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | picnește | picniți | |||||
negative | nu picni | nu picniți |
References
- picni in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN