interpune
Romanian
Etymology
Latin interponere.
Verb
a interpune (third-person singular present interpune, past participle interpus) 3rd conj.
- to interpose
Conjugation
conjugation of interpune (third conjugation, past participle in -s)
| infinitive | a interpune | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | interpunând | ||||||
| past participle | interpus | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | interpun | interpui | interpune | interpunem | interpuneți | interpun | |
| imperfect | interpuneam | interpuneai | interpunea | interpuneam | interpuneați | interpuneau | |
| simple perfect | interpusei | interpuseși | interpuse | interpuserăm | interpuserăți | interpuseră | |
| pluperfect | interpusesem | interpuseseși | interpusese | interpuseserăm | interpuseserăți | interpuseseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să interpun | să interpui | să interpună | să interpunem | să interpuneți | să interpună | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | interpune | interpuneți | |||||
| negative | nu interpune | nu interpuneți | |||||