fraudator
Latin
Verb
fraudātor
- second/third-person singular future passive imperative of fraudō
Noun
fraudātor m (genitive fraudātōris, feminine fraudātrīx); third declension
- fraudster, swindler, cheat, con man, con artist
Declension
Third-declension noun.
Case | Singular | Plural |
---|---|---|
Nominative | fraudātor | fraudātōrēs |
Genitive | fraudātōris | fraudātōrum |
Dative | fraudātōrī | fraudātōribus |
Accusative | fraudātōrem | fraudātōrēs |
Ablative | fraudātōre | fraudātōribus |
Vocative | fraudātor | fraudātōrēs |
References
- “fraudator”, in Charlton T. Lewis and Charles Short (1879) A Latin Dictionary, Oxford: Clarendon Press
- “fraudator”, in Charlton T. Lewis (1891) An Elementary Latin Dictionary, New York: Harper & Brothers
- fraudator in Gaffiot, Félix (1934) Dictionnaire illustré latin-français, Hachette
Romanian
Etymology
From frauda + -ator. Compare Italian fraudatore.
Noun
fraudator m (plural fraudatori)
- fraudster
Declension
Declension of fraudator
singular | plural | |||
---|---|---|---|---|
indefinite articulation | definite articulation | indefinite articulation | definite articulation | |
nominative/accusative | (un) fraudator | fraudatorul | (niște) fraudatori | fraudatorii |
genitive/dative | (unui) fraudator | fraudatorului | (unor) fraudatori | fraudatorilor |
vocative | fraudatorule | fraudatorilor |
References
- fraudator in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN