dizlipi
Romanian
Verb
a dizlipi (third-person singular present dizlipie, past participle dizlipit) 4th conj.
- Obsolete form of dezlipi.
Conjugation
conjugation of dizlipi (fourth conjugation, no infix)
infinitive | a dizlipi | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | dizlipind | ||||||
past participle | dizlipit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | dizlip | dizlipi | dizlipe | dizlipim | dizlipiți | dizlip | |
imperfect | dizlipeam | dizlipeai | dizlipea | dizlipeam | dizlipeați | dizlipeau | |
simple perfect | dizlipii | dizlipiși | dizlipi | dizlipirăm | dizlipirăți | dizlipiră | |
pluperfect | dizlipisem | dizlipiseși | dizlipise | dizlipiserăm | dizlipiserăți | dizlipiseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să dizlip | să dizlipi | să dizlipă | să dizlipim | să dizlipiți | să dizlipă | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | dizlipe | dizlipiți | |||||
negative | nu dizlipi | nu dizlipiți |
References
- dizlipi in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN