căina
See also: caina, Caina, cǎinà, and čainá
Romanian
Etymology
Borrowed from Old Church Slavonic каꙗнъ (kajanŭ), past participle of каꙗти (kajati), from Proto-Slavic *kajati (“to repent, to regret”).
Verb
a căina (third-person singular present căinează, past participle căinat) 1st conj.
- to wail, to lament
Conjugation
conjugation of căina (first conjugation, -ez- infix)
| infinitive | a căina | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | căinând | ||||||
| past participle | căinat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | căinez | căinezi | căinează | căinăm | căinați | căinează | |
| imperfect | căinam | căinai | căina | căinam | căinați | căinau | |
| simple perfect | căinai | căinași | căină | căinarăm | căinarăți | căinară | |
| pluperfect | căinasem | căinaseși | căinase | căinaserăm | căinaserăți | căinaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să căinez | să căinezi | să căineze | să căinăm | să căinați | să căineze | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | căinează | căinați | |||||
| negative | nu căina | nu căinați | |||||